

                        TRECUT-AU ANII...



          Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri

          Si niciodata n-or sa vie iara,

          Caci nu ma-ncinta azi cum se miscara

          Povesti si doine, ghicitori, eresuri,



          Ce fruntea-mi de copil o-nseninara,

          Abia-ntelese, plin de-ntelesuri -

          Cu-a tale umbre azi in van ma-npresuri,

          O, ceas al tainei, asfintit de sara.



          Sa smulg un sunet din trecutul vietii,

          Sa fac, o, suflet, ca din nou sa tremuri

          Cu mina mea in van pe lira lunec;



          Pierdut e totu-n zarea tineretii

          Si muta-i gura dulce-a altor vremuri,

          Iar timpul creste-n urma mea... ma-ntunec!



                    (1883, decembrie)





.

